Marți, 6 noiembrie 2018

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice,

prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capacitate Administrativă

 

LANSEAZĂ

CEREREA DE PROIECTE nr. CP 12/2018 (pentru regiunile mai puțin dezvoltate)

Fundamentarea deciziilor, planificare strategică și măsuri de simplificare pentru cetățeni la nivelul administrației publice locale din regiunile mai puțin dezvoltate”,

în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020

 

CEREREA DE PROIECTE se regăsește în sistemul informatic MySMIS2014, astfel:

= Cod apel: POCA/471/2/1/ Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP,

 = Titlu: CP 12/2018 pentru regiunile mai puţin dezvoltate – „Fundamentarea deciziilor, planificare strategică și măsuri de simplificare pentru cetățeni la nivelul administrației publice locale din regiunile mai puțin dezvoltate”,

Pentru a putea obține finanțare în cadrul acestei cereri de proiecte, se pot depune proiecte cu încadrarea în Axa prioritară 2 Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparenteObiectivul specific 2.1. Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP, aferente POCA, și cu respectarea, în totalitate, a prevederilor Ghidului solicitantului .

Proiectele ce vor fi finanțate în cadrul acestei cereri de proiecte vor contribui la următoarele rezultate ale POCA:

  • R1: Mecanisme și proceduri standard implementate la nivel local pentru fundamentarea deciziilor și planificarea strategică pe termen lung;
  • R2: Sisteme de management al performanței și calității corelate cu Planul de acțiune în etape implementat în administrația publică locală;
  • R3: Proceduri simplificate pentru reducerea birocrației pentru cetățeni la nivel local corelate cu Planul integrat de simplificare a procedurilor administrative pentru cetățeni implementate;
  • R5: Cunoștințe și abilități ale personalului din autoritățile și instituțiile publice locale îmbunătățite, în vederea sprijinirii măsurilor/acțiunilor vizate de acest obiectiv specific.

Prezenta cerere de proiecte este cu termen limită de depunere, face parte din mecanismul competitiv și are o alocare financiară eligibilă de 398.625.000,00 lei.

Pot solicita finanțare în cadrul acestui apel următoarele unităţi administrativ-teritoriale – judeţe și municipii din regiunile mai puțin dezvoltate (inclusiv unităţi administrativ-teritoriale vizate de Strategia Integrată de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării (SIDDDD) judeţe și municipii):

Pot fi parteneri (asociați) în cadrul acestui apel:

  • – unități administrativ-teritoriale (județe, municipii) din regiunile mai puțin dezvoltate,
  •  – ONG-uri,
  • – parteneri sociali (organizaţii sindicale, organizații patronale, precum și formele de asociere ale acestora cu personalitate juridică),
  • – instituții de învățământ superior acreditate.

 

Cererea de finanțare se va depune, exclusiv prin aplicația MySMIS2014, până la data de 31 ianuarie 2019, ora 17.00.

Este responsabilitatea solicitantului să transmită cererea de finanţare în termenul stabilit mai sus.

Pentru vizualizarea documentelor aferente acestei cereri de proiecte, vă adresăm rugămintea de a accesa lista de mai jos:

Ghidul solicitantului CP12/2018 (MySMIS: POCA/471/2/1) pentru regiunile mai puţin dezvoltate: “Fundamentarea deciziilor, planificare strategică și măsuri de simplificare pentru cetățeni la nivelul administrației publice locale din regiunile mai puțin dezvoltate”, împreună cu anexele acestuia:

– Anexa nr. I – Instrucţiune de completare a cererii de finanţare

– Anexa nr. II – Formulare standard ce însoţesc cererea de finanţare

– Anexa nr. III – Criterii de verificare a conformității administrative și a eligibilității

– Anexa nr. IV – Criterii de evaluare tehnică și financiară

– Anexa nr. V – Documente aferente etapei de contractare

– Anexa nr. VI –Ghid pentru planificarea și fundamentarea procesului decizional din administrația publică locală