Joi, 10 august 2017

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene,

prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capacitate Administrativă

 

LANSEAZĂ

CEREREA DE PROIECTE nr. CP 5/2017

Sprijinirea unor măsuri din SNA la nivelul autorităților și instituțiilor publice centrale”, 

în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020

 

CEREREA DE PROIECTE se regăsește în sistemul informatic MySMIS2014, astfel:

= Cod apel: POCA/130/2/2/ Creșterea transparenței, eticii și integrității în cadrul autorităților și instituțiilor publice

= Titlu: CP 5/2017 –Sprijinirea unor măsuri din SNA la nivelul autorităților și instituțiilor publice centrale

Pentru a putea obține finanțare în cadrul acestei cereri de proiecte, se pot depune proiecte cu încadrarea în Axa prioritară 2 Administrație publică și sistem judiciar accesibile şi transparente, Obiectivul specific 2.2. Creșterea transparenței, eticii și integrității în cadrul autorităților și instituțiilor publice, aferente POCA, și cu respectarea, în totalitate, a prevederilor Ghidului solicitantului .

Proiectele ce vor fi finanțate în cadrul acestei cereri de proiecte vor contribui la rezultate precum: Aplicarea unitară a normelor, mecanismelor și procedurilor în materie de etică și integritate în autoritățile și instituțiile publice; grad crescut de implementare a măsurilor referitoare la prevenirea corupției și a indicatorilor de evaluare în cadrul autorităților și instituțiile publice; îmbunătățirea cunoștințelor și a competențelor personalului din autoritățile și instituțiile publice în ceea ce privește prevenirea corupției.

Alocarea financiară eligibilă aferentă acestei cereri de proiecte este de: 42.000.000,00 lei.

Valoarea eligibilă aferentă unui proiect este de: minim 500.000,00 lei şi maxim 6.000.000,00 lei.

Termenul limită de depunere a cererilor de proiect exclusiv prin aplicația MySMIS2014, este 10 octombrie 2017, ora 17:00.

Pentru vizualizarea documentelor aferente acestei cereri de proiecte, vă adresăm rugămintea de a accesa lista de mai jos:

Ghidul solicitantului CP5/2017 (MySMIS: POCA/130/2/2) – Sprijinirea unor măsuri din SNA la nivelul autorităților și instituțiilor publice centrale, împreună cu anexele acestuia:

 

Informaţii suplimentare privind această cerere de proiecte se pot solicita la adresa de e-mail amdca@poca.ro